marți, 14 ianuarie 2014

Premiile Darwin - Darwin Awards 2013

   De această dată, blogul "Superlative" nu se va referi la nu ştiu ce mare realizare sau performanţă a cuiva, ci, dimpotrivă, va cuprinde cele mai tari neghiobenii (cred că DEX-ul încă nu poate defini acest cuvânt) posibile ale anului pe care tocmai l-am trecut în istorie.
   Nu ştiu câţi dintre voi ştiaţi că şi tâmpenia este ierarhizată şi răsplătită cu un  premiu special, respectiv Darwin Awards (Premiile Darwin) şi că ideea trofeului datează de prin 1985, dar care, oficial, a fost lansat în anul 1995, de către scriitorul american Wendy Northcutt. CVă vine sau nu a crede, dar chiar are la bază teoria evoluţiei a lui Charles Darwin, care susţinea că "toate speciile formelor de viaţă au evoluat de-a lungul timpului din anumiţi strămoşi comuni, ca rezultat al unui proces numit selecţie naturală”. Ce are sula cu prefectura? Păi, are. Iniţiatorii Premiilor Darwin au considerat că fondul genetic al speciei umane poate fi îmbogăţit şi prin faptul că anumiţi indivizi, cu o doagă în minus la ADN, nu fac altceva decât să se autoelimine din societate, printr-un sacrificiu absurd, ba chiar imbecil, fără nicio constrângere sau răsplată. 

    Acestea fiind spuse, să-i trecem în revistă pe laureaţii anului 2013, preluând integral un text de pe net. Ilustraţia nu are legătură cu clasamentul de mai jos, însă pică mănuşă când este să vorbim despre prostia extremă:


   Topul prostiei pe 2013 este deschis de cazul unui american din California care a încercat să împiedice un jaf. James Elliot a tras cu pistolul în direcţia hoţilor, însă arma nu s-a descărcat. Acest lucru s-a întâmplat însă câteva secunde mai târziu, când americanul s-a uitat pe ţeavă, crezând că e blocată. Pistolul s-a descărcat, iar bărbatul a murit pe loc.

   Un bucătar elveţian ocupă locul 2 al topului: a rămas fără un deget după ce şi l-a prins într-o maşină de tocat carne. Compania de asigurări a trimis un expert pentru a realiza reconstituirea, însă acesta şi-a tăiat şi el degetul în aceeaşi maşină de tocat. Rezultatul? Bucătarul a fost despăgubit, iar expertul nu, întrucât nu se mai încumetă nimeni să facă o altă reconstituire.


   Pe locul 3 stă autorul unei crime făcute la nervi. După ce şi-a deszăpezit locul de parcare şi accesul către acesta timp de mai multe ore, o femeie a ocupat spaţiul proaspăt eliberat. Proprietarul de drept a scos pistolul, a tras, iar doamna a murit. Maşina ei nu poate fi mutată până când justiţia nu se va pronunţa în dosarul de crimă.

 
   Un caz aparte vine din Zimbabwe, ocupantul locului 4 în top. Un şofer de autobuz trebuia să transporte 20 de bolnavi psihic la un ospiciu. Pe drum a oprit la un fast food ca să mănânce, moment în care pasagerii săi au fugit. Şoferul a ieşit rapid din încurcătură: s-a dus într-o staţie de autobuz şi s-a oferit să transporte gratis 20 de călători acolo unde au nevoie. I-a dus însă la ospiciul cu pricina, iar medicii de aici i-au ţinut pe călătorii sănătoşi închişi trei zile înainte să realizeze că ceva este în neregulă cu „pacienţii”.


   Pe locul 5 se află un adolescent ajuns cu răni grave la spital, care dorise să afle cât de mult se poate apropia de o locomotivă ce execută manevre în gară fără să păţească ceva.


   Pe locul 6 stă un jefuitor distrat. A intrat într-un magazin din Louisiana şi i-a cerut casierei să îi schimbe o hârtie de 20 de dolari. Când casiera a deschis sertarul cu bani, hoţul a scos pistolul şi a jefuit tot conţinutul sertarului. A avut de pierdut, pentru că în sertar erau 15 dolari, iar el şi-a uitat propria bancnotă de 20 de dolari pe tejghea.


   Pe locul 7, un alt caz tragic: un american din Arkansas a încercat să fure o cutie cu bere dintr-o vitrină, pe care a vrut să o spargă cu o bucată de bordură. A ridicat-o şi a aruncat-o, moment în care piatra a ricoşat din vitrina de plexiglas. Bărbatul a murit.

   Pe locul 8, un alt hoţ: individul furase geanta unei doamne în New York. Aceasta a dat semnalmentele poliţiei, care l-a reţinut pe făptuitor. După ce femeia a spus că îl recunoaşte, bărbatul le-a răspuns senin poliţiştilor: şi eu o recunosc, deci suntem chit. Ce mai vreţi de la mine?


   Rămânem în categoria jafurilor eşuate şi pe locul 9. S-a întâmplat la un restaurant Burger King, când la orele dimineţii un bărbat a scos pistolul şi i-a cerut casierului toţi banii din casă. Acesta a replicat că nu poate deschide casa decât dacă i se comandă ceva. Aşa că hoţul a comandat o salată cu ceapă. I s-a explicat că ceapa nu se serveşte decât cu micul dejun, aşa că hoţul a plecat: nu avea bani ca să comande micul dejun.


   Câştigătorul ultimului loc din clasament a încercat să fure benzina dintr-o vidanjă. A introdus capătul unui furtun în rezervorul vidanjerei, a pregătit canistrele, apoi a început să tragă aer cu gura din celălalt capăt al furtunului. A fost descoperit de poliţie leşinat, după ce introdusese de fapt furtunul în vidanjă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.