Abia ridicat de la masă, cea de prânz, îmi făceam siesta în faţa calculatorului, răsfoind e-mail-urile primite. Unul dintre mesaje avea în titlul ceva cu un restaurant, iar pentru că destinatarul nu numai că-mi este cunoscut, dar îmi este şi o persoană foarte dragă, am exlus din start varianta vreunui spam sau a unei glume proaste.
Când am deschis fişierul şi am vizionez suita de poze m-a bufnit râsul. Aproape că mi se făcuse din nou foame. Hotărât să postez pe Aqvila acest material, nu ştiam exact pe care blog să-l "înghesui". Ar fi mers şi pe "Globtrotter", dar şi pe "Incredibil". În final am optat pentru "Superlative", fiind prea...XXL.
Aşadar, locaţia unde vă invit, virtual, desigur, se numeşte Restaurant Waldgeist şi este de găsit în Germania, la câţiva kilometri de Frankfurt am Main, mai precis la periferia estică a localităţii Hofheim. Nu se află pe ruta turistică, deci, în principiu, ar trebui să fii de-al casei ca să ştii de el. Cu toate astea, restaurantul se bucură de o faimă aparte, motiv pentru care este luat cu asalt în bună parte de nemţi, dar şi de către turiştii care se abat în mod special de la traseul lor, pentru a se convinge cu ochii şi burdahanele lor dacă sunt sau nu adevărate "exagerările" gastronomice ce se vehiculează.
Ei bine, acest Restaurant Waldgeist pare desprins din aventurile lui Guliver, dar nu când era mic-mic, ci când era ditamai uriaşul. Dacă ar fi să citeşti meniul, la o primă vedere nu ar fi cam nimic să te surprindă, lăsând la o parte mulţimea de X-uri, de parcă ar fi produse, ştiţi voi de care, pentru adulţi:
Vă recomand să citiţi mai cu atenţie! Nu este cam ciudat că, de exemplu, aveţi de turnat 600 de grame peste un Cheeseburger cu diametrul de 30 centimetri sau peste o friptură de peste un kilogram? Vă daţi seama cam despre ce cantităţi vorbim aici? Haideţi să vedeţi cam ce înseamnă un Cheeseburger:

Mda, probabil sunteţi tentaţi să credeţi că-i copilaşul prea mic.
OK, este dreptul vostru să credeţi ce vreţi, dar ce spuneţi de o ciorbică cu tăiţei de casă...
...de tradiţionalul cârnat german (wurst) cu garnitură de cartofi prăjiţi şi, se subînţelege, sosul tomat...
...ori de o apetisantă porţioară de şniţel bine rumenit, cartofiori, sos şi, după gust, puţină zeamă de lămâie...
...la care să meargă o bere rece, blondă sau brună, după preferinţe, cu spuma exact de două degete?
Cum adică ar fi insuficient? Flămânzi sunteţi, fraţilor, zău aşa! Bun, haideţi să plusăm cu un puişor la cuptor...
...iar la final o mică aroganţă cu o cupă de îngheţată asortată, prezentată fantezist şi elegant...
La final, cei care mai sunt apţi să stea pe picioarele lor, contrar reclamei de la intrare, care aduce cu vorba noastră din străbuni: " Mănânci până mori"...
...au de achitat nota de plată conform tarifelor înscrise în Menu. Vă invit, iarăşi, la un plus de atenţie şi să nu uitaţi că preţurile fac referire la...O PERSOANĂ!
PS 1- Săru' mâna pentru masă, Doina!
PS 2 - Dacă vreţi să le vedeţi mai mari - pozele, dragilor, pozele! - daţi click pe imagini
tienen bermain bermain bermain bermain bermain - Tienen
RăspundețiȘtergereTienen Bermain bermain bermain bermain bermain – tienen bermain bermain bermain bermain bermain. titanium hair straightener Tienen bermain bermain bermain joico titanium bermain bermain. apple watch series 6 titanium Tienen bermain rainbow titanium bermain bermain. apple watch 6 titanium